Cu ajutorul mamei sale, timp de doi ani de zile, un brăilean, în vârstă de 20 de ani, a fost proxenetul propriei surori, care avea doar 14 ani atunci când a fost îndemnată să întrețină relații sexuale contra-cost, relatează De Brăila. Chiar fratele era cel care o transporta la „locul de muncă”, îi căuta clienți, o supraveghea și, mai mult decât atât, îi lua toți banii câștigați din vânzarea trupului.

Individul și mama acestuia au ajuns în fața judecătorilor, procurorii DIICOT Brăila punând punct „afacerii” la sfârșitul anului trecut și acuzându-i de trafic de minori în formă continuată. În plus, cel care și-a exploatat sora este vizat și de infracțiunea de act sexual cu minor, cu referire la o altă fată care practica prostituția.

În instanță, cei doi și-au recunoscut faptele, deși, inițial, în fața procurorilor au negat categoric.

Recent, prima instanță, respectiv Tribunalul Brăila, a pronunțat sentința în dosar: 5 ani și 6 luni pentru bărbat și 3 ani și 8 luni pentru femeie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.