Proiectul Legii Offshore este în prezent în lucru la Ministerul Energiei, dar „a fost transmis și la grupurile politice din Parlament, se încearcă o negociere rapidă și o îmbunătățire a proiectului pe zona de specialiști din toate partidele, cel puțin din coaliția de guvernare, astfel ca atunci când intră în Parlament să poată fi în regim de urgență. Înțeleg că se fac eforturi ca în acest an să fie gata”, a spus Mihai Tudose, europarlamentar PSD, la la conferința Energie și mediu: schimbări și oportunități europene cu impact în economia României, de joi, 16 decembrie, organizată de G4Media și Edupedu.

Acesta a subliniat faptul că România „stă pe resurse de gaze neexploatate” și în octombrie am ajuns să importăm un sfert din consumul de energie electrică; iar acest lucru, la prețuri mari.

De asemenea, dependența energetică la nivelul UE este îngrijorătoare – „dacă în 2020 39% din energia UE era rezolvată prin import, în 2021 am ajuns la 61% – acesta e gradul de dependență”.

El a mai explicat că „României îi este destul de ușor să devină independentă energetic, avem resurse de gaz, produceam aproape 10 mld mc pe an. Dacă demarăm și exploatările offshore, devenim independenți. În ceea ce privește producția națională, în numai o zi, 15 decembrie 2021: România a consumat 49,7 milioane mc, din care 12,7 mil. import, 17,6 mil mc din depozitele de gaze și producția a fost de doar 22,4 milioane mc. Și asta, în condițiile în care Ro este teoretic independentă energetic. Avem gaze, să exploatăm gazele și să le folosim ca atare”.

Acesta a mai vorbit despre un studiu al Comisiei Europene privind costurile tranziției de la cărbune la energie verde. „Studiul are 3 componente: producția verde, transportul – adaptarea la noile facilități și adaptarea consumatorului final. Costuri în estimarea Comisiei: 73 miliarde euro, pentru România. Din care: 36 miliarde înseamnă facilitățile de producție; 9 mld înseamnă adaptarea rețelelor de transport; ne trebuie 28 mld pentru adaptarea consumatorului final (să nu mai aibă centrală pe gaze și aragaz cu gaz; plită electrică); ceea ce eu consider că este absolut imposibil, o problemă fără soluție, noi practic trebuie să recablăm toate orașele, să schimbăm toate rețelele de curent electric pentru a ajunge la o nouă putere instalată”.

El a subliniat că fondurile alocate României prin Just Transition Fund sunt de 2 miliarde de euro, țintite pentru centrele industriale mari din 6 județe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.