Un pacient internat în Secţia Medicină Internă a Spitalului Judeţean Brăila a dat foc unui cearşaf din salon, incendiul fiind observat la timp de personalul medical care a intervenit şi a stins flăcările, fără a mai fi nevoie de intervenţia pompierilor.

Conform reprezentanţilor Spitalului Judeţean Brăila, pacientul, consumator de alcool, ar fi intrat în sevraj, motiv pentru care ar fi incendiat un cearşaf de pe patul din salonul în care era internat.

Bărbatul ar fi folosit o brichetă pe care o avea la el.

Pentru că pacientul era supravegheat, fiind agitat, personalul medical a acţionat imediat şi nu a fost nevoie de intervenţia pompierilor.

În urma acestui incident, pacientul a fost transferat de la Spitalul Judeţean la Spitalul de Psihiatrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.