Liberalul Cătălin Boboc și-a anunțat demisia din PNL, după ce în presă a fost dezvăluită informația că s-a branșat ilegal la rețeaua de energie electrică.
„Pentru a nu politiza o situație personală care va fi lămurită, și pentru a nu crea în vreun fel presiune, am decis să îmi dau demisia din funcția de membru al Partidului Național Liberal. Consider că este cel mai decent gest politic pe care îl pot face astfel încât imaginea partidului să nu fie afectată de acuzațiile care mi-au fost aduse. Varianta autosuspendării nu există într-un astfel de caz, prin urmare demisia este singura soluție, până la clarificarea situației. Voi reveni cu toate explicațiile și documentele necesare după ce voi face toate demersurile pentru a-mi demonstra nevinovăția. Am fost și sunt un om de partid, le mulțumesc tuturor colegilor mei pentru colaborare, din 2003 și până acum. Îi asigur de buna mea credință și cred că ne vom reauzi!”, a scris Boboc pe contul de facebook.
Un angajat din cadrul S.D.E.E Muntenia Nord- Sucursala Brăila, a sesizat, marți, ofițerul de serviciu al Politiei Municipiului Brăila cu privire la faptul că în urma unor verificări, efectuate pe raza municipiului, ar fi identificat un contor branșat ilegal, aflat sub tensiune.
După apariția acestor informații, Cătălin Boboc a postat pe contul său de facebook un aviz de branșare, eliberat în 2007, dar nu și un contract care să ateste că branșarea a fost efectuată.
El a spus că în spatele acuzațiilor care i se aduc ar sta unele „rivalități politice”. „Acuzațiile sunt false, nu este vorba de niciun furt! Menționez că la imobilul de pe strada menționată, la care locuiește mama mea, am documente care pot dovedi asta și pe care le și atașez. Mai exact, iată avizul tehic de racordare la rețeaua de energie electrică!”, s-a justificat Boboc.