Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, liberala Iulia Scântei, a declarat marţi că cei care gestionează canalul YouTube au avertizat Camera superioară a Parlamentului că vor închide pagina instituţiei dacă mesajele care instigă la nepurtarea măştii vor continua, un prim pas fiind ştergerea înregistrărilor video cu declaraţiile cu acest tip de mesaj ale Dianei Şoşoacă.

„Pagina YouTube a Senatului a fost închisă pentru anumite înregistrări video cu luări de cuvânt ale Dianei Şoşoacă, pentru că instigă, contrar politicii asumate de canalul respectiv, la nepurtarea măştii. (…) Pentru prima sesizare transmisă Senatului, a celor care gestionează politica YouTube online, s-a acordat un avertisment şi au fost şterse acele înregistrări video care figurau pe pagina YouTube a Senatului. A fost un termen scurt, acordat de ei, cu titlu de preaviz. S-a explicat şi motivul pentru care vor fi şterse şi că repetarea postării pe canalul YouTube a acestor mesaje video, care instigă la nepurtarea măştii, vor fi interzise cu desăvârşire, inclusiv pagina Senatului, dacă nu se va conforma”, a precizat Iulia Scântei, citată de Agerpres.

Potrivit acesteia, Comisia juridică a Senatului a fost pusă în imposibilitatea de a ţine şedinţa în care să analizeze comportamentul Dianei Şoşoacă, conform solicitării Biroului permanent, care a dat curs unei cereri a Grupului parlamentar PNL. Marţi, Comisia juridică a Senatului a suspendat dezbaterea sesizării grupului PNL prin care se solicita analizarea „derapajelor” de comportament ale senatoarei. Biroul permanent a transmis, pe 5 aprilie, Comisiei juridice sesizarea PNL pentru soluţionare.

Diana Şoşoacă s-a prezentat la şedinţa comisiei. La intrare, preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei, a încercat să o oprească, pentru că „poartă o mască (de protecţie sanitară) neconformă”. Şoşoacă a intrat în sală, de două ori, în pofida acestui avertisment. Ea şi-a manifestat îndelung nemulţumirea atât în comisie, cât şi la uşa sălii de şedinţă, vizavi de obligaţia de a purta o mască „ce nu o apără de virus”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.