Militari din cadrul subunităților Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila, angrenați în acțiuni tactice combinate în teren, în cadrul Exercițiului multinațional „Heracleea 22”, alături de parteneri din NATO.
Astfel, potrivit Forțelor Navale Române, infanteriștii marini ai Regimentului 307 Infanterie Marină au desfășurat, timp de cinci zile (în perioada 19-23 septembrie a.c.), Exercițiul multinațional întrunit „Heracleea 22”, „un amplu exercițiu fluvial de antrenament în teren”, în zona raionului Mahmudia, din Delta Dunării. În cadrul exercițiului, au fost angrenați peste 300 de militari aparținând Regimenului 307 Infanterie Marină, Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie, Divizionului 88 Vedete Fluviale, Batalionului 22 Infanterie „Romanați”, Batalionului 32 Cercetare-Supraveghere „Mircea”, un pluton de infanteriști al forțelor armate franceze, precum și un pluton american din cadrul Diviziei 101 Aeropurtată a SUA.
Planificat și coordonat de infanteriștii marini români, exercițiul militar de la Mahmudia s-a desfășurat în trei medii de acțiune, precizează sursa citată, naval, terestru și aerian, astfel încât tehnica folosită a constat în două nave militare fluviale (un monitor și o vedetă fluvială), 25 de ambarcațiuni ușoare de asalt motopropulsoare, 3 transportoare blindate pentru trupe Pirahna, 7 transportoare amfibii blindate de cercetare, 4 elicoptere Black Hawk, 20 de autocamioane, 10 autospeciale, precum și tehnică de sprijin logistic.
„Conform scenariului tactic, acțiunile militare au urmărit securizarea și apărarea unor obiective de infrastructură critică împotriva forțelor aeropurtate și a grupurilor de cercetare-diversiune ale inamicului, sprijinite de forțe paramilitare locale. În cadrul exercițiului, regimentul a dislocat cea mai mare parte a forțelor, acestea fiind integrate forțelor de infanteriști internaționali, elementul-cheie fiind dat de acțiunea comună, combinată, sincronizată și coerentă, bazată pe coeziunea militarilor la nivel întrunit”, precizează surse din cadrul Flotilei Fluviale.
Obiectivele exercițiului militar multinațional au vizat, printre altele: creșterea nivelului de pregătire și de interoperabilitate într-un mediu de instruire multinațional, alături de militarii națiunilor participante, antrenarea elementului de comandă și stat major în planificarea și conducerea acțiunilor tactice fluviale, perfecționarea deprinderilor colective ale subunităților de infanterie marină în executarea acțiunilor tactice fluviale ca desant amfibiu, perfecționarea deprinderilor colective ale unităților de nave în coordonarea focului artileriei fluviale și asigurarea sprijinului logistic fluvial.
Activitățile desfășurate la Mahmudia au inclus planificarea și pregătirea acțiunilor tactice, cu dislocarea forțelor în teren – deopotrivă terestră și fluvială – cercetarea și supravegherea raioanelor fluviale, siguranța și apărarea unui port fluvial și a unor obiective strategice importante, acțiuni tactice de asalt fluvial pentru neutralizarea desantului aerian tactic parașutat al inamicului, finalizate cu redislocarea într-un alt raion de coastă.