Italia se pregăteşte să impună obligativitatea „paşaportului verde COVID-19” pentru toţi angajaţii, inclusiv din sectorul privat, începând de luna viitoare, urmând să devină prima ţară europeană care ia o astfel de decizie în încercarea de a accelera ritmul vaccinărilor şi a opri infectările, transmite miercuri Reuters, preluată de Agerpres.

Italia se află printre statele care au impus acest paşaport – dovada că o persoană a primit cel puţin o doză de vaccin contra COVID-19, s-a vindecat recent de această boală sau are un test negativ recent – pentru accesul la muzee, săli de sport, evenimente în spaţii închise sau in interiorul restaurantelor.

Ulterior, a extins folosirea paşaportului în cazul profesorilor şi al personalului din şcoli, în ciuda fricţiunilor pe acest subiect în guvernul de unitate naţională condus de Mario Draghi.

Ministrul pentru afaceri regionale, Mariastella Gelmini, a declarat miercuri că guvernul este pregătit să meargă şi mai departe la reuniunea de joi.

‘Ne îndreptăm spre un paşaport verde obligatoriu nu doar pentru angajaţii din sectorul public, ci şi pentru cei din sectorul privat’, a declarat ea la postul de radio RAI. ‘Vaccinul este singura armă pe care o avem împotriva COVID şi putem limita infectările doar vaccinând o mare majoritate a populaţiei’, a adăugat ea.

În lipsa unui paşaport verde, angajaţii ar putea fi suspendaţi, cu pierderea corespunzătoare a salariului. Nu este clar deocamdată dacă acesta va constitui şi un motiv de concediere.

În Italia, 73% din cei 60 milioane de locuitori au primit cel puţin o doză de vaccin contra COVID-19, iar 65% sunt complet vaccinaţi.

Potrivit Reuters, şedinţa de guvern de joi ar putea să fie una tensionată. Liderul Ligii, Matteo Salvini, s-a opus în mod repetat folosirii paşaportului verde, dar partidul său este divizat în această problemă.

Premierul Mario Deaghi s-a întâlnit miercuri cu lideri sindicali pentru a le prezenta planul guvernului. După întâlnire, Maurizio Landini, liderul celei mai mari confederaţii sindicale CGIL, a declarat pentru presă că este important ca testele să fie gratuite pentru angajaţii care nu doresc să se vaccineze. ‘Oamenii nu ar trebui să plătească pentru a munci’, a subliniat el.

Certificatul verde va fi obligatoriu în Italia, începând de vineri, 15 octombrie 2021, pentru toți angajații publici și privați, anunță Corriere della Sera. Încălcarea acestei prevederi poate aduce amenzi de până la o mie de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.