Firma Concivia S.A., controlată de fostul baron PSD Gheorghe Bunea Stancu, a câșigat ca lider de consorțiu contracte de 50 de milioane de euro din fondurile UE pentru contracte de canalizare și apă în Brăila, transmite publicația locală DeBraila.ro.
Contractele au fost acordate de Compania de Utilități Publice „Dunărea” în mai puțin de șase luni.
În luna mai 2022, consiliul de administrație al companiei Concivia l-a numit director general pe fostul baron Gheorghe Bunea Stancu, în condițiile în care acționar este fiul său.
Bunea Stancu a făcut închisoare în două rânduri ca urmare a unor condamnări în dosare de corupție. Prima a fost în 2015, când a primit trei ani de închisoare cu executare în dosarul Mită la PSD. A fost încarcerat la Penitenciarul Focşani şi a fost eliberat condiţionat în 2016. Procurorii l-au acuzat că, în 2009, când era lider al organizaţiei judeţene PSD Brăila, s-a folosit de această funcţie ca să obţină un milion de euro de la omul de afaceri Ioan Niculae, încălcând legea finanţării partidelor politice. Banii urmau să fie folosiţi pentru susţinerea candidatului PSD la alegerile prezidenţiale din 2009, Mircea Geoană.
În 2019 a fost eliberat după două luni, ca urmare a condamnării de 3 ani şi 8 luni, într-un dosar de abuz în serviciu şi conflict de interese. Procurorii au stabilit că Bunea Stancu, în calitate de preşedinte al CJ Brăila, a obţinut foloase patrimoniale necuvenite pentru două cluburi sportive, constând în folosirea gratuită timp de cinci ani a unui autoturism şi încasarea de către acestea a sumei totale de 7.492.000 lei.
În 2022, Bunea Stancu a fost achitat în al treilea dosar penal privitor la acte de corupție.
La conducerea Companiei de Utilități Publice „Dunărea”, care a atribuit contractele de 50 de milioane de euro către Bunea Stancu, se află două personaje care au fost apropiate de acesta, arată DeBraila.ro. Directorul general Silviu Mangiurea i-a fost subordonat politic – fiind consilier municipal PSD între anii 2008 și 2016, în timp ce Ionel Avram, directorul economic, a fost director economic al firmei Concivia și consilier județean PSD – partidul și Consiliul Județean avându-l în frunte, la acel moment, pe Gheorghe Bunea Stancu.