Vremea se schimbă în toată țara, iar meteorologii anunţă că, începând de miercuri după-amiază şi până vineri seară, vor fi ploi, descărcări electrice şi vijelii.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică, în vigoare de miercuri, de la ora 16.00, până vineri, la ora 21.00. În acest interval, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, la început în sud-vestul şi vestul ţării, apoi şi în celelalte zone ale țării. Vor fi averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25-30 l/mp.
De asemenea, de miercuri, de la ora 16.00, până joi la ora 10.00, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj.
În intervalul menţionat, în Banat, Crişana, precum şi în sud-vestul Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată – frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp, conform meteorologilor.